RESURSE - TUTORIALE

Bine ați venit la primul review de joc mare al anului 2025, un an care se anunță a fi absolut incendiar. Și după cum bine ați văzut în titlu și în thumbnail, subiectul de azi este Kingdom Come Deliverance II, și dacă vreți versiunea scurtă, uite-o aici: Da, este incredibil. A devenit poate jocul meu preferat din toate timpurile.

Are tot ce-i trebuie ca să fie un RPG senzațional și încă ceva peste: o identitate, un anume stil pe care nu-l mai găsești în altă parte și de care eu m-am îndrăgostit. Cel mai mare minus la care mă pot gândi este faptul că Kingdom Come Deliverance II a ridicat ștacheta atât de sus în ochii mei, încât alte jocuri nu mă vor mai impresiona atât de tare. Sunt vorbe foarte mari, dar mi le asum.



Dacă asta era tot ce te interesează, atunci poți să dai un subscribe și un like acestui video și să te duci să-l cumperi, cel mai probabil nu vei regreta. Și zic cel mai probabil pentru există, totuși, șansa să nu fie pentru tine, iar dacă nu ai mai auzit despre seria asta și nu știi despre ce vorbesc, let me explain. Totul a început în 2014, atunci când un studio mic din Praga lansa pe Kickstarter un proiect care avea să schimbe traiectoria companiei pentru totdeauna. Acel proiect era, bineînțeles, primul lor joc, și anume Kingdom Come Deliverance, un RPG medieval cu apucături de simulator care promitea foarte multe pe hârtie.

La vremea aia, mulți erau sceptici în legătură cu viitorul proiectului, și studioul a fost inclusiv acuzat de gurile rele că se avântă la ceva mult prea ambițios și că nu o să le iasă niciodată. Dar au fost și mai mulți cei care au sărit cu cardurile înainte, și după doar 36 de ore de la postare, ținta de 300.000 de lire sterline fusese atinsă, o performanță incredibilă care a oferit forțe noi echipei. Dar lucrurile nu aveau să se oprească aici, deoarece din ianuarie 2014, atunci când goal-ul fusese atins până în 2019, peste 1,1 milioane de lire fuseseră strânși, asta pe lângă vânzările foarte bune de pe PC și console.



Și ce mai joc a fost primul Kingdom Come! Desigur, orice hater îți va spune că era plin de bug-uri și că gameplay-ul era greoi, dar adevărul este că jocul nu era gândit pentru oricine. Așa cum am spus și mai devreme, pe lângă RPG medieval, Kingdom Come era și un simulator cu o mulțime de sisteme alambicate care funcționau simultan în lumea deschisă. Spre exemplu, dacă în urma luptei te alegeai cu o rană deschisă care sângera trebuia să te pansezi A.S.A.P, altfel riscai să suferi de o moarte lentă dar sigură în timp ce sângele ți se scurgea din vene.


Bineînțeles că exista și un sistem de foame, și dacă nu aveai grijă să vâri sub nas niște pâine sau pui prăjit din când în când riscai să… ai ghicit, mori. Dar dacă băgai prea multe copănele în tine sufereai de așa numita „boala porcului” care te făcea mai lent și mai puțin agil și în urmă căreia, pentru un timp limitat, pierdeai câteva puncte din atribute importante precum vitalitatea sau puterea.



Astea sunt doar două exemple din multele rotițe în mișcare din interiorul jocului, și cei care au încercat titlul precedent vor atesta că Kingdom Come era atât despre povestea epică cu cavaleri, trădare și violență cât și despre traiul de zi cu zi, al tău și al oamenilor din Boemia medievală. Pentru că da, asemenea RPG-urilor stufoase, și primul joc avea implementat un AI avansat pentru NPC, deci fiecare persoană avea rutina sa, cu job-uri la care trebuiau să fie prezenți ziua și taverne unde beau seara.


Astfel, unul dintre cele mai importante aspecte ale unui joc de genul, adică lumea deschisă, se simțea cât se poate de vie și de locuită. Era ca și cum dacă tu nu mai existai acolo de mâine lucrurile aveau să funcționeze ca până acum, și niciodată nu te simțeai ca eroul din poveste fără de care lumea s-ar terminat. Și sunt de acord că e mișto să fii cel mai tare din parcare într-un joc video, dar abordarea celor de la Warhorse Studio de a face un joc împământat în realitate a fost o idee destul de inedită pe care foarte mulți, inclusiv eu, au apreciat-o.

După un asemenea succes, era doar firesc ca povestea lui Henry să continue, iar cu mai mulți bani în conturi decât au sperat vreodată, studioul ceh s-a pus pe treabă și a început să dezvolte un sequel, o continuare mai mare și mai bună. Dar dat fiind faptul că originalul era atât de polarizant, echipa s-a confruntat cu o alegere: fie puteau să facă continuarea mai accesibilă în așa fel încât să fie pe placul și mai multor oameni, fie puteau să dubleze miza și să păstreze filosofia realistă de game design.



Și din fericire pentru noi, cei care au devorat primul joc, Warhorse au ales categoric a doua variantă, și au reușit să facă un Kingdom Come Deliverance la puterea a doua, cu mai multe sisteme, mai mult realism și mai multe lucruri care vor să te omoare la tot pasul. Și cu toate că acest intro a fost mai lung decât obișnuiesc eu, am vrut să vă pun în temă și să știți la ce să vă așteptați de la joc încă de la început, pentru că asemenea originalului, nici continuarea nu este pentru oricine.

Și înainte să trecem la review per se, vreau să menționez ceva. În ciuda faptului că sunt un studio relativ mic comparativ cu echipele care dezvoltă în general jocuri AAA, cei de la Warhorse au trimis codurile la revieweri cu o lună înainte de lansare, o chestie pe care o respect enorm. Asta arată cât de multă încredere au în proiectul lor, și este o practică pe care nu o întâlnim prea des în domeniul ăsta, deci kudos Warhorse.



Astea fiind zise, rămâneți cu mine pe mai departe cât timp punem sub lupă Kingdom Come Deliverance II, primul mare joc al anului 2025 și, din punctul meu de vedere, un pretendent serios la titlul de Jocul Anului. Dar mai e mult până departe, așa că haideți să trecem la recenzie!

Poveste și atmosferă
Vom începe, așa cum se cuvine, cu povestea și atmosfera. Și spre deosebire de jocul vechi, care începe cu un prolog lung de vreo patru ore în care nu se întâmpla mare lucru până în momentul în care satul tău era atacat și toți locuitorii măcelăriți de armata regelui Sigismund, Kingdom Come II pornește direct într-o mare bătălie în care ești pus în bocancii preotului Godwin, un personaj important din primul titlu. Nu e imperios necesar să fii jucat primul titlu ca să înțelegi ce se întâmplă, dar dat fiind faptul că vorbim despre un sequel direct, ajută să știi în prealabil cine sunt personajele și cum au ajuns ele acolo.

Încă din primele momente ai ocazia să asiști și să contribui la o luptă la scară largă, iar începutul ăsta de vreo jumătate de oră a fost senzațional. Dar povestea nu este despre Father Godwin, iar după un fade to black și o scurtă întoarcere în timp îți sunt prezentate două dintre cele mai importante personaje ale jocului: Henry, protagonistul nostru, și Sir Hans Capon, un nobil trimis în misiune pentru a duce o scrisoare unui lord din apropiere, aliat al inamicilor.



Dar vezi tu, lucrurile nu merg niciodată conform planului, iar după ce ați decis să înnoptați la marginea drumului, tu împreună cu Capon mergeți în lac pentru a spăla mizeria acumulată de câteva zile de călărit prin soare. Dar la scurt timp după, dezastru: toți ceilalți sunt omorâți de bandiții care terorizează zona, și după o secvență de fugă plină de acțiune, cazi de la înălțime și ești rănit grav.

Și de aici începe, practic, povestea. Scopul vostru de a livra scrisoarea încă rămâne, dar după ce nu sunteți primiți în castel pe motiv că nu vă ia nimeni în serios atunci când spuneți că sunteți nobili, următorii pași te vor plimba printr-o lume superbă care a arătat senzațional pe PS5 Pro, dar mai multe despre componenta vizuală ceva mai la vale.

Nu voi povesti mai mult din firul narativ, pentru că nu vreau să vă dau spoilere, iar de asemenea imaginile de pe ecran sunt în cea mai mare parte din primele câteva ore de joc. Vor fi și ceva secvențe din late game, dar m-am asigurat că ele nu conțin urmă de spoiler, deci puteți sta liniștiți că nu vă stric experiența.



Voi comenta totuși calitatea poveștii, și am numai lucruri bune de spus. Modul cum sunt scrise dialogurile este sublim și până și cantitatea liniilor este extrem de mare. Legat de chestia asta din urmă, vă mai aduceți aminte de Baldur’s Gate 3? Știți voi, Jocul Anului 2023, un titlu considerat drept cel mai bun RPG din toate timpurile și unul care mustește de linii de dialog la tot pasul? Ei bine, scenariul lui Baldur’s Gate 3 avea pe la două milioane de cuvinte, performanță pentru care Larian Studios au și primit un record mondial pentru cel mai lung script dintr-un joc video.

Ei bine, scenariul lui Kingdom Come Deliverance II „măsoară” nu mai puțin de 2,2 milioane de cuvinte, cu 10% mai mult decât cel din Baldur’s Gate III, un achievement de care studioul ar trebui să fie mândru. Și partea cea mai bună este că toate acele cuvinte nu sunt aruncate în script doar de dragul de a înregistra un record mondial, ci formează o poveste extraordinară de care mi-a fost foarte greu să mă dezlipesc.

Nu este o poveste fantasy, așa cum era de așteptat, dar în schimbul întâlnirilor cu dragoni din alte RPG-uri primești o campanie intrigantă, unde vei asista la un război crâncen între două tabere cu idealuri complet diferite, jocuri politice complexe și situații riscante din care nu știi sigur dacă vei scăpa cu viață. Asta nu înseamnă că nu există și elemente fantastice, dar alea sunt mai mult de felul poveștilor in folclor cu demoni sau vârcolaci, și în cea mai mare parte a timpului te vei confrunta cu probleme mai pământene.



Și toate astea au fost făcute cu o atenție maniacală la detalii și cu ajutorul unor experți în istorie, pentru a asigura o acuratețe cât mai bună a locurilor, oamenilor și evenimentelor. Până și războiul dintre Wenceslas, actualul rege al Boemiei, și Sigismund (fratele său), este un război istoric adevărat, care chiar s-a întâmplat și care a fost nu doar luat în considerare de către dezvoltatori, ci aproape urmat cu sfințenie.


De asta lumea din Kingdom Come II se simte atât vie și realistă, pentru că nu e doar un joc, ci și un mini documentar de istorie. Și poți să te pui la curent foarte în amănunt cu istoria acelor vremuri grație codex-ului din meniu. Mai toate locațiile importante, personajele marcante și evenimentele memorabile sunt explicate acolo cu destul de multe detalii, deci dacă ești pasionat de așa ceva vei pierde niște ore serioase cu nasul între rânduri.

Un dezavantaj în ochii multora este ritmul mult mai lent decât cel cu care suntem obișnuiți de jocurile pline de acțiune, dar pe mine nu m-a deranjat deloc pentru că ăsta nu e genul de joc prin care să te grăbești, ci ești încurajat mai degrabă să iei o pauză din când în când, să admiri peisajele incredibile și să te aventurezi în multele misiuni secundare presărate peste tot.



Witcher 3 din 2015, chiar și la un deceniu mai târziu, tot rămâne un etalon atunci când vine vorba de side quest-uri, și cu toate că de atunci și până acum multe titluri au încercat să îi fure coroana, în opinia mea și a multora este că toate încercările au fost în cea mai mare parte nereușite. Ei bine, Kingdom Come II se apropie periculos de tare, până în punctul în care consider aventurile „extra” din acest joc drept unele dintre cele mai interesante din toată industria, și vă recomand cu toată căldura să nu le ignorați.

O îmbunătățire majoră față de primul titlu sunt actorii vocali, și acum fiecare personaj din Boemia pare că are un actor profesionist în spate, spre deosebire de original unde multe dialoguri auxiliare sunau de parcă erau înregistrate de angajații obosiți rămași peste program la birou. Acum nu mai e cazul de asta, și se aude din plin bugetul mai mare pe care Warhorse l-au avut la dispoziție. Până și cele mai simple interacțiuni, cum ar fi doi cetățeni turmentați care vorbesc despre viață pe marginea drumului, sunt narate foarte bine și nu am nici măcar o plângere la adresa asta.


Gameplay
Unde am câteva plângeri mici dar zic eu importante este la capitolul gameplay, dar voi începe cu lucrurile bune mai întâi și vorbim despre alea rele ceva mai târziu. Combat-ul nu a suferit foarte mari modificări din primul joc și până acum, ceea ce nu e deloc rău. Rozeta întipărită în mintea oricărui jucător de Kingdom Come revine, doar că modul cum funcționează a fost simplificat. Nu mai poți ataca din șase direcții diferite cu o sabie, ci doar patru, ceea ce ușurează mult probabil cel mai greu aspect al originalului.

Și cu toate că am reușit să mă obișnuiesc cu sistemul acum câțiva ani, era clar că asta e o arie care avea nevoie de niște iubire, și iubire a primit. Luptele curg mai bine și mai natural, combo-urile devastatoare sunt mai ușor de memorat și de făcut iar sistemul de Perfect Parry, principala ta formă de apărare, este îngăduitor și nu te pedepsește atât de tare ca în trecut.



Există și aici un learning curve, o pantă pe care trebuie să urci pe tot parcursul tău prin joc, dar e genul ăla de sistem care, odată ce înțelegi cum funcționează și cum să îl folosești în avantajul tău, poți deveni în cele din urmă o forță greu de oprit.

Tot legat de combat, un alt punct dureros din trecut are legătură cu luptele în care ești în minoritate, și era greu tare să gestionezi până și doi inamici simultan, nu mai zic de mai mulți. Ei bine, adevărul este că în continuare e destul de greu să te lupți cu mai mulți de-odată, dar rozeta simplificată în combinație cu o libertate mai mare de selecție a țintei pe care o cuțitezi transformă dinamica bătăliilor, de la moarte sigură la o șansă subțire, dar existentă, de supraviețuire.

Ce vreau să spun este că jocul este în continuare greu ca dracu’, și cei obișnuiți cu titlurile care te țin de mână la fiecare obiectiv și îți dau mură în gură ce faci vor avea o surpriză de proporții atunci când vor fi aruncați în lumea necruțătoare din Kingdom Come Deliverance II. Aici nu doar că orice vrea să te omoare, dar misiunile în care ești trimis de diferiții NPC din joc cer un nivel mai mare de atenție, deoarece detalii importante și vitale sunt ascunse în liniile de dialog.



De pildă, nu e suficient să afli că un personaj vrea să-și omoare rivalul și că te trimite pe tine să faci asta, ci trebuie să plusezi și să continui cu întrebări legate de obiectiv, așa cum ai face și în viața reală. Unde trebuie să te duci, cum să abordezi situația și cum să te pregătești sunt informații după care trebuie să sapi puțin, și mi se pare foarte mișto că ești nevoit să îți pui puțin mintea și memoria la contribuție.

Desigur, sunt și scenarii în care ești ghidat de un punct pe hartă, dar momentele astea nu sunt atât de dese precum în alte părți, și este cu adevărat important să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău.

M-am ferit de acest termen până acum, din motivul că ăsta o să fie cuvântul pe care îl veți auzi la absolut toate review-urile acestui joc și nu am vrut să o dau în clișee, dar nu mai am cum să mă ascund. Kingdom Come Deliverance II este cel mai imersiv joc pe care eu am avut plăcerea să îl încerc, peste Red Dead Redemption 2 în ochii mei.

Te simți transpus în corpul lui Henry, până în punctul în care am început să gândesc și să reacționez la lucruri exact așa cum ar face-o el, iar evenimentele din joc m-au afectat la un nivel mai profund decât într-un Action RPG obișnuit unde tai și spânzuri tot din primele momente.

Chiar se simte ca o lume locuită, reală și periculoasă, unde un pas greșit poate deraia complet un plan bine pus la punct și unde reputația și moartea au consecințe serioase și vizibile aproape imediat. Cel mai bun exemplu este sistemul de fast travel, care funcționează diferit de majoritatea genului. Practic, în orice alt joc cu fast travel dai click acolo unde vrei să mergi și ești transportat instant acolo după un loading screen, dar aici Henry face călătoria aia pe bune, și poți fi oprit din drum de niște bandiți însetați de sânge sau de un om orb care are un quest pentru tine.



E genul ăla de joc unde moartea unui NPC important poate bloca un întreg șir de aventuri secundare, lucru care te face să te gândești de mai multe ori înainte să faci ceva nechibzuit și te obligă să tratezi personajele din joc ca pe niște ființe living and breathing, pe care nu poți să le căsăpești doar pentru că s-au uitat urât la tine. Bine, poți face asta, dar nu cred că ăsta e spiritul acestui joc, și nu îți recomand să procedezi așa în primul playthrough, că s-ar putea să ratezi niște momente savuroase.

Până aici e limpede că mi-a plăcut mult de tot Kingdom Come Deliverance II, nu? Nu-mi aduc aminte când am mai adus asemenea laude unui joc, cred că de la Baldur’s Gate III încoace, deci e vremea să vorbim și despre lucrurile care nu mi-au plăcut atât de mult, pentru că sunt câteva aspecte care m-au iritat puțin. Primul este sistemul de lockpicking care, la fel ca în jocul precedent, este greoi și aproape imposibil pe controller.



Vă spun cu mâna pe inimă că eu nu am reușit să deblochez nici măcar o încuietoare medium, nici nu mai zic de cele hard sau very hard, cu și până și cu cele easy am avut din când în când probleme. În continuare, acest minigame e greoi și îți vei prinde urechile cu el destul de tare în cazul în care alegi să te axezi mai mult pe lupte onorabile decât pe furișatul noaptea pe ascuns. Problema este că în unele situații vei fi obligat să mergi pe ruta de stealth, și dacă nu lucrezi și la asta în paralel cu celelalte atribute ai putea avea dificultăți.

Pe lângă asta, este destul de sigur de spus că Kingdom Come Deliverance II este un joc extrem de ambițios, dar asta atrage după sine și niște bug-uri care îți rup din când în când imersiunea despre care vorbeam mai devreme. M-am lovit de de toate, de la fizici îndoielnice până la texturi care îți pun epilepsia la încercare și care dispar și apar înapoi în existență, la case pesemne fără acoperiș în care plouă torențial.

E de menționat aici că Warhorse pregătesc un mega update day-one care promite să rezolve o bună parte din problemele astea, dar eu raportez lucrurile așa cum le-am văzut, și ce am văzut nu a fost tocmai stelar. Da, sunt probleme cu bug-urile așa cum a fost și în cazul primului joc, dar sunt dispus să le trec cu vederea dat fiind faptul că jocul în sine este atât de bun. Și nu m-am lovit de nimic game breaking, care să nu mă lase să progresez, deci nu o consider o problemă atât de mare, și unii vor considera că toate aceste mici probleme adaugă la șarmul titlului, lucru cu care pot fi într-o oarecare măsură de acord.



Faza cu salvările va fi ceva cu care trebuie să te obișnuiești deoarece sistemul cu schnapps se întoarce, și de fiecare dată când vei vrea să îți salvezi progresul între checkpoint-urile impuse de joc va trebui să dai pe gât o băutură spirtoasă, în numele realismului. Dezvoltatorii au făcut asta pentru a preveni ceva ce se numește „scum saving”, adică progresul în mersul piticului prin obiective cu ajutorul multor salvări manuale. Nu ți-a ieșit ceva? Cu un simplu load poți reveni exact acolo unde vrei, dar nu este cazul și aici.

Schnapps-ul de care ai nevoie nu se găsește în cantități industriale peste tot, și dacă nu ai fondurile necesare pentru a-l cumpăra de la magazin, pregătește-te să cauți frunze, să aduni floricele și să îl faci chiar tu cu sistemul de Alchemy. Normal că jocul mai aruncă câte un schnapps într-un chest din când în când, dar scenariul ăsta se întâmplă destul de rar, și fie rămâi la mila autosave-ului, fie dai drumul la brațe și faci bani sau craftezi schnapps.



Bine, ar mai fi o variantă, și anume butonul de save and exit. Asta e o adiție nouă în Kingdom Come Deliverance II, și acum poți salva fără schnapps oricând vrei, cu schespisul că va trebui de fiecare dată să ieși în meniul principal al jocului și să intri înapoi în lume. Și cum loading screen-urile sunt destul de lungi, asta ar putea deveni iritant destul de repede. Nu recomand să faci asta, dar aș fi ipocrit dacă aș spune că eu nu m-am folosit de schemă de câteva ori la misiuni mai grele.

Grafică și sunet
Next up, vreau să deschidem discuția despre grafică, o altă reușită de proporții a Kingdom Come Deliverance II. Nu cred că am mai văzut un joc cu atât de multă vegetație, floră și faună, iar Boemia medievală de aici arată de-a dreptul incredibil. Întreg ținutul este plin de dealuri, văi, peșteri și munți superbi, și e o plăcere să explorezi lumea plină de detalii.

Jocul ăsta nu are nici urmă de ray tracing, ceea ce i-ar putea îndoii pe unii, dar vă spun sincer că pe mine nu mă deranjează. Da, acele reflexii screen space pot apărea ciudat din când în când, în unele scenarii grele cum e scena asta cu lacul, dar per total nu consider că Kingdom Come II e un joc urât, ba chiar sunt uluit de cât de bine poate să arate folosindu-se doar de metode tradiționale de rasterizare, fără urmă de raze aruncate de colo-colo.



O altă chestie foarte mișto este faptul că harta din Kingdom Come II este, practic, de două ori mai mare. Acum jocul este împărțit în două acte, fiecare cu harta sa dedicată cu particularitățile ei. Prima este zona la sud de Rattay, plină de păduri dese, orășele mici și tabere de bandiți. A doua, prin comparație, este ceva mai impresionantă, și are inclusiv singurul oraș cu adevărat mare din joc, Kuttenberg.

În vremurile alea, acest sătuc actual, cu vreo 22.000 de mii de locuitori, era o adevărată metropolă, cu oameni de peste tot în căutare de comerț sau pentru o viață mai bună. Și asta se reflectă perfect nu doar în misiunile și interacțiunile pe care le ai acolo, ci și în atmosfera locului. Kuttenberg este cel mai mare triumf pe parte de grafică și stil din punctul meu de vedere, și este printre cele mai bune reprezentări ale unui oraș medieval din câte am văzut eu în viața mea.

Și toate astea au fost făcute cu o atenție maniacală la detalii și cu ajutorul unor experți în istorie, pentru a asigura o acuratețe cât mai bună a locurilor, oamenilor și evenimentelor. Până și războiul dintre Wenceslas, actualul rege al Boemiei, și Sigismund (fratele său), este un război istoric adevărat, care chiar s-a întâmplat și care a fost nu doar luat în considerare de către dezvoltatori, ci aproape urmat cu sfințenie.

De asta lumea din Kingdom Come II se simte atât vie și realistă, pentru că nu e doar un joc, ci și un mini documentar de istorie. Și poți să te pui la curent foarte în amănunt cu istoria acelor vremuri grație codex-ului din meniu. Mai toate locațiile importante, personajele marcante și evenimentele memorabile sunt explicate acolo cu destul de multe detalii, deci dacă ești pasionat de așa ceva vei pierde niște ore serioase cu nasul între rânduri.

Texturile sunt și ele de foarte bună calitate, și per total jocul arată grozav. Platforma mea de teste a fost PS5 Pro, iar pe un monitor 4K cu VRR framerate-ul deblocat se menține aproape constant peste 60, și de multe ori sare până la 70 sau chiar 80fps, în scenele mai lejere fără multe lumini sau vegetație. Pe PS5 simplu vei avea de ales între un mod Performance care țintește 60fps și un mod Quality care merge la 30fps dar care arată vizibil mai clar grație rezoluției mai ridicate.



Au fost momente când nici PS5 Pro nu putea să țină rata de cadre pe secundă peste 60, de exemplu atunci când intri în unele clădiri pline cu oameni, surse de lumină și obiecte, dar nu pot să zic că a fost deranjant sau agasant. Nu vă pot spune nici cum stau lucrurile pe PC, și pentru asta va trebui să vedeți alte review-uri pentru platforma respectivă, dar pe consolă cel puțin nu există probleme foarte mari pe parte de performanță și optimizare.

Concluzie
În final, e vremea să tragem și niște concluzii. Cu a sa lume vastă, plină de viață și cu gameplay-ul realist și brutal, Kingdom Come Deliverance II nu va fi pe placul multor amatori de adrenalină și acțiune. Așa că dacă te plictisești repede de un joc și nu vrei să îți bați capul cu sisteme alambicate și povești stufoase, cel mai bine ai da skip. Este printre puținele titluri de pe piață care nu încearcă să fie pentru toată lumea, și e total ok să nu îți placă abordarea implementată aici.



Dacă, pe de altă parte, vrei să te aventurezi într-un RPG măreț, unde viața și moartea chiar contează și unde te vei lupta nu doar cu alți cavaleri în armură, ci și cu foamea, bolile și politica medievală, atunci oprește tot ce faci și cumpără-l, pentru că vei fi uluit de magia care se ascunde aici. După nu mai puțin de șaizeci de ore de joc încă abia aștept să mă întorc în Boemia, să cutreier fiecare cotlon al hărților, să fac toate side quest-urile și să îmi cresc la maxim toate abilitățile și skill-urile, pentru încă 100 de ore dacă se poate.

Nu obișnuiesc să completez 100% jocurile, în mare parte din lipsă de timp sau din simplul fapt că nu am găsit prea multe jocuri care să mă țină pe scaun și după ce trece scena de credits, dar Kingdom Come Deliverance II este ceva special, și poate că va fi primul meu trofeu de platină din întreaga mea carieră de gamer. Și nici nu mi-aș fi putut dori un joc mai bun cu care să fac asta.

Totul, de la poveste, la combat, la randiția istorică a Boemiei secolului 13-14, până la cele mai mici detalii precum sistemele pentru orice și viețile NPC-urilor au fost reproduse cu maximă rigurozitate și cu o enormă măiestrie, iar pentru asta îi aplaud pe cei de la Warhorse Studio. Kingdom Come Deliverance II este cel mai bun joc pe care l-am jucat în ultimii aproape 10 ani, și se bate serios cu Witcher III pentru prima poziție. Și da, știu că în calitate de fan al epocii medievale și a cavalerilor, eu sunt publicul țintă pentru acest joc, dar am fost pe bune dat pe spate.



Din punctul meu de vedere, merită din plin fiecare cent din cei 60 de euro cât costă el la preț întreg, și dacă și tu crezi că te-ai regăsi în sistemele complexe și în firul narativ matur expus aici, atunci vei iubi capodopera de Kingdom Come Deliverance II, și ar fi chiar păcat să îl ratezi.

Aș mai putea continua mult și bine acest material, doar din simplul fapt că avem din plin despre ce vorbi, dar zic eu că dizertația mea face o treabă bună în a contura un tablou mai larg pentru cei care se gândesc sau nu să îl încerce. Și ne-ar prinde dimineața, și ținând cont că mâine e zi de lucru, nu-i frumos.