
După lansarea oficială a modelului Edge 60 Fusion, lucrurile se mișcă rapid și pentru celelalte modele din serie. Motorola Edge 60 și varianta Pro sunt acum ținta mai multor scurgeri de informații, care oferă o imagine mai clară asupra designului și specificațiilor tehnice ale noilor telefoane din segmentul mid-range.
Motorola Edge 60, design și specificații complete (aproape)
Motorola Edge 60 are un ecran pOLED curbat de 6,67 inci, cu rezoluție de 2712 x 1220 pixeli și rată de refresh de 120 Hz. Protecția este asigurată de Gorilla Glass 7i, iar certificările IP68 și IP69 confirmă că telefonul rezistă la apă și praf.
Sub carcasă, zvonurile oscilează între două procesoare MediaTek Dimensity 7300 sau Dimensity 7400. Se pare că Motorola ia în calcul să folosească ambele variante, în funcție de regiune. La capitolul memorie RAM, Motorola Edge 60 ar urma să vină în multiple configurații: de la 6 GB la 16 GB, iar spațiul de stocare va varia între 128 GB și chiar 1 TB. Versiunile mai accesibile ar începe de la 256 GB cu 8 GB RAM, dar nu este nimic bătut în cuie încă. Bateria ar fi de 5.500 mAh, cu încărcare rapidă la 68W.
Motorola Edge 60 vine inițial în două culori: Pantone Shamrock Green și Gibraltar Sea. La scurt timp după lansare, va apărea o a treia variantă, Pantone Plumperfect, un magenta închis.

Imaginile scurse arată un spate din piele vegană și altul cu textură textilă, ambele materiale oferind o priză mai sigură în manevrarea telefonului.
Pe parte foto-video, Motorola Edge 60 ar veni cu un modul dual în spate: un senzor principal de 50 MP însoțit de un obiectiv ultra-wide cu senzor de 13 MP. Selfie-urile vor fi realizate de o cameră cu senzor de 50 MP, o rezoluție nu foarte comună în segmentul mid-range. Alte surse vorbesc despre o cameră dorsală triplă, o combinație de 50 MP + 10 MP + 50 MP.
Motorola Edge 60 Pro – mai mare, mai rapid, dar și cu compromisuri
Motorola Edge 60 Pro pare să fie fratele mai „serios” al lui Edge 60. Bateria crește la 6.000 mAh, iar încărcarea rapidă urcă la 90W. Totuși, la capitolul camere nu e chiar un upgrade: are o principală de 50 MP, o secundară de 13 MP, iar camera frontală scade la 32 MP.

Dimensiunile sunt curioase, are 171.3 x 74 x 7.25 mm, ceea ce îl face mai înalt și suplu decât Edge 60, deși ambele au același ecran de 6,67 inch. Scurgerile nu oferă o confirmare clară a procesorului folosit de Pro, dar ar putea fi Dimensity 8350, în schimb, variantele de stocare și RAM sunt apropiate de cele de la varianta standard: între 128 GB și 1 TB pentru stocare și între 6 și 16 GB RAM.
Atât Motorola Edge 60, cât și Pro-ul vor avea integrate funcții AI precum Catch Me Up, AI Search, Magic Canvas și Journal.
Se estimează că Motorola Edge 60 va ajunge pe piață în următoarele luni, mai întâi în Europa și Asia, urmat de alte regiuni. Detaliile despre prețuri nu sunt clare, dar e logic că Motorola Edge 60 va avea un preț puțin mai mare decât Fusion, iar modelul Pro va fi poziționat o treaptă mai sus.